A (nu-) și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-) și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-) și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios
Expresii similare:
- (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat
- (A fi) alfa și omega = (a fi) începutul și sfârșitul, (a fi) atotcunoscător, (a fi) factorul esențial
- (A fi) bun ca pâinea (cea) caldă (sau bună) = (a fi) foarte bun
- (A fi) cu coatele goale = a) (a fi) cu haina ruptă în coate; b) (a fi îmbrăcat) sărăcăcios; (a fi) sărac
- (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată
- (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată
- (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios
- (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat
- (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic
- (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă
- (A fi) rupt (sau frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit
- (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite
- (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel
- (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător
- (A umbla) cu șoalda = (a umbla) cu șmecherii, cu vicleșug, cu minciuni