Rezultate din textul definițiilor
BAROU, barouri, s. n. Corp al avocatilor, organizat pe langa un tribunal sau o curte de apel. – Din fr. barreau.
apel n., pl. uri (fr. appel, d. lat. appellare, a chema). Strigarea numelui pentru constatarea prezentei: apelu nominal. Recurs la un judecator, la un tribunal superior: curte de apel. Fig. A face apel la cineva, a-l chema in ajutor. E******e: apel la arme, la revolta.
curte, curti, s. f. I. 1. Spatiu (imprejmuit) in jurul unei cladiri, al unei gospodarii etc. care tine de aceasta cladire, gospodarie etc.; ograda. ◊ Loc. adj. De curte = care traieste pe langa casa omului. Pasari de curte. 2. (In trecut) Locuinta de la tara a mosierului; conac; totalitatea acareturilor impreuna cu aceasta locuinta. 3. Palatul de resedinta al unui suveran; (inv.) resedinta intarita a domnitorului si a boierilor, unde se refugia si populatia in timpul razboaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu functii inalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinari; in trecut) Numele unor instante (superioare) judecatoresti si administrative. curtea de casatie. curtea de apel. curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instante. III. Omagiu magulitor adresat unei femei in semn de afectiune, spre a-i castiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) dupa fr. cour.
APEL, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezenta lor intr-un anumit loc. 2. Chemare scrisa sau orala adresata maselor, unei colectivitati etc. 3. Cerere, rugaminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Actiune facuta la o instanta judecatoreasca superioara, spre a obtine anularea unei sentinte date de o instanta inferioara si judecarea in fond a procesului. ◊ curte de apel = instanta judecatoreasca, superioara tribunalului, care avea competenta de a judeca recursul cuiva impotriva sentintei tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marcheaza cererea de a stabili o legatura telefonica sau telegrafica. – Din fr. appel.
TRIBUNAL, tribunale, s. n. 1. Instanta judecatoreasca (cu atributii determinate). ♦ (In vechea organizare judecatoreasca) Instanta intermediara intre judecatorie si curtea de apel, care isi intindea jurisdictia asupra unui judet. 2. Local in care functioneaza tribunalul (1). 3. Complet care judeca o cauza, un proces la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal.
apelez v. intr. (lat. appellare; fr. appeler). Recurg la un tribunal superior (cum e curtea de apel fata de tribunal). Fig. Recurg la marturia sau ajutoru cuiva.
camera f., pl. e (it. lat. camera, d. vgr. kamara, bolta. V. camara). Odaie, compartiment de casa, incapere. Locu in care se tin adunarile politice: camera deputatilor. Sectiune de tribunal: camera de comerciu. Camera de punere supt acuzare, o sectiune alaturata pe linga curtea de apel ca sa cerceteze crimele. Camera obscura, o cutie inchisa care are numai o mica deschizatura prevazuta c´o lentila pin [!] care patrund incrucisindu-se razele reflectate de obiectele exterioare, a caror imagine se formeaza pe un plan pus la o distanta oare-care in aceasta cutie, ca la aparatu fotografic.
curte ~ti f. 1) Loc ingradit in jurul unei cladiri, al unei case; ograda. ◊ De ~ care traieste pe langa om; de casa; domestic. 2) Casa mosierului; conac. ~ boiereasca. 3) Palat de resedinta al unui suveran. 4) Instanta judecatoreasca sau administrativa. ~ de apel. ~ de casatie. ~ martiala. 5) Atentie deosebita acordata unei femei cu scopul de a-i castiga simpatia sau dragostea. [G.-D. curtii] /<lat. curtis