Rezultate din textul definițiilor
VIR BONUS, DICENDI PERITUS (lat.) un om de bine, avand mestesugul vorbirii – Calitatile oratorului recomandate de Cato cel Batran.
bineVOI, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea dispozitie, o atitudine favorabila fata de o cerere, de o plangere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – bine + voi.
IMPLINIT, -A, impliniti, -te, adj. 1. (Despre notiuni de timp) Intreg, complet. 2. (Despre oameni) bine facut, proportionat. ♦ Durduliu, grasut. – V. implini.
VOINIC, -A, voinici, -ce s. m., adj. I. S. m. 1. Tanar bine facut, chipes, curajos, viteaz, indraznet. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flacau, fecior. 3. (Inv.) Soldat, ostas. II. Adj. (Despre oameni) bine facut, robust, viguros, vanjos. – Din bg., scr. vojnic.
PROVIDENTA s.f. (In conceptiile religioase) Putere suprema a divinitatii in guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor; Dumnezeu. ♦ Atribut al divinitatii; (p. ext.) sprijin, indurare. ♦ (Fig.) Cel care contribuie prin ajutorul sau la salvarea cuiva. [Cf. lat. providentia, it. provvidenza, fr. providence].
PROVIDENTA s. f. 1. (in conceptiile religioase) putere suprema a divinitatii in guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor. ◊ atribut al divinitatii; (p. ext.) sprijin, indurare. 2. (fig.) cel care contribuie prin ajutorul sau la salvarea cuiva. (< fr. providence, lat. providentia)
bineVOI, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea bunatatea, bunavointa sa... ♦ A crede, a gasi de cuviinta sa... Va hotari cum va binevoi (SADOVEANU). – Din bine1 + voi.
binevoitor, -oare adj. Care-ti vrea bine, voitor de bine, care arata bunavointa. Concurs binevoitor, gratuit. – Adv. Cu bunavointa. – Si bine-voitor.
capatii (vest) si -ai (est) n., pl. ie (lat. capitaneum, cap, capat, d. caput, cap, ca intii d. antaneus). Ceia ce pui supt [!] cap ca sa dormi, ca perna sau alt-ceva. Partea patului unde se pune perna. Lemn scurt si gros pus supt o lada, un butoi s. a. (V. chezas). Bucata, virf dintr´o prajina, dintr´un drug, dintr´o funie s. a. A da de capatii, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A iesi la capatii, a ajunge la rezultat, a sfirsi bine. om fara capatii (perna), vagabond, haimana.
ZDRAHON, zdrahoni, s. m. (Pop. si fam.) om zdravan, bine legat, voinic. [Var.: zdragon s. m.] – Et. nec.
SUCAR, -A, sucari, -e, adj., subst. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma sucar) Galagie, scandal; suparare. 3. S. m. (In forma sucar) Hot. [Var.: sucar s. n., s. m.] – Din tig. sukar. – Pentru sensul 3., cf. si germ. Schacher.
CREDINCIOS adj. 1. (BIS.) cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit, (frantuzism) devot, (inv. si reg.) smernic, (inv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, ravnitor, bine-credincios. (om ~.) 2. v. fidel.
bineFACATOR2 ~i m. Persoana care a facut un bine (cuiva); om care a acordat cu generozitate un ajutor (cuiva). ~ul meu. /bine + facator
A bineVOI ~iesc tranz. A voi, depasind anumite ambitii sau conventii; a avea bunavointa, bunatatea sa... /bine + a voi
HAIMANA ~le f. pop. Persoana fara o ocupatie bine definita; om fara rost; derbedeu; jarcalete. /<turc. haymana
A PomENI ~esc 1. tranz. 1) A aminti printre altele. 2) A pastra bine in memorie; a tine minte (pentru mult timp). ◊ Are sa ma ~easca amenintare prin care cineva este avertizat ca va avea de suferit pentru cele savarsite. Nici ca se ~este nici nu poate fi vorba. 3) A aminti peste un anumit timp (intr-un anumit fel). Ma va ~ de bine. 4) rel. (persoane) A numi in timpul slujbei (pentru a atrage harul divinitatii). 5) (in constructii interogative sau negative) A se intampla sa vezi sau sa auzi. Unde s-a mai ~it asa ceva? 2. intranz. A aduce vorba in treacat (despre ceva sau despre cineva); a aminti. /<sl. pomineti
bui(e)ci, bui(e)cesc, vb. IV (reg.) 1. (despre plante si vite) a creste peste masura, a se dezvolta, a-i merge bine. 2. (despre oameni) a fi arogant, a se ingamfa.
medelean, medeleni, s.m. (reg.) 1. caine mare. 2. om inalt si bine facut, om zdravan; zdrahon. 3. fecior de 18 ani; magadan.
binevoi (-oesc, -oit), vb. – A avea o dispozitie favorabila fata de o cerere, a catadixi. – Var. (inv.) binevrea. De la bine si voi. – Der. binevointa, bunavointa, s. f. (atitudine binevoitoare, ingaduinta); binevoitor, adj. (care are bunavointa). binevointa, cuvint inv., modificat in limba mod., intrucit se considera instinctiv ca vointa, s., nu se putea compune cu adv. bine, ci cu adj. buna; si poate si prin influenta fr. bonne volonte.
benevol, -a adj. (fr. benevole, d. lat. benevolus, d. bene, bine, si volo, vreau). binevoitor, bine dispus, indulgent: lector, auditor benevol. Gratuit: a da cuiva concurs benevol. Adv. In mod benevol.
asfixie f. (vgr. asphyxia). Sufocare, inadusire, suprimarea respiratiunii. – Ia [!] se produce pin [!] inecare sau gituire si pin respirarea gazurilor vatamatoare, deci din lipsa aerului. Se poate une-ori insufleti un asfixiat expunindu-l la aer liber, dezbracindu-l, suflindu-i aer in plamini si frecindu-l, ca sa inceapa singele a circula. Alte-ori e bine sa i se lase singe de la brat.
chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.
TINTES, -A, tintesi, -e, adj. (Despre oameni) Care tinteste bine, care nimereste tinta, care este bun tintas; p. ext. (despre ochi) ager, scrutator. – Tinta + suf. -es.
ZIDIT, -A, ziditi, -te, adj. 1. Cladit, construit, executat din zidarie1. 2. (Despre usi, ferestre) Inchis, astupat cu un zid. 3. (Despre oameni, in expr.) bine zidit = bine facut; zdravan, voinic, solid. – V. zidi.
CLAR, -A, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslusit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumina) care imprastie o lumina limpede, stralucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de luna = lumina stralucitoare de luna. ♦ Care este lipsit de impuritati. 2. (Despre sunete sau voce) Care rasuna distinct, precis. 3. (Despre ganduri, idei, cuvinte etc.) Usor de inteles; evident, lamurit. ♦ (Despre facultati intelectuale) Care patrunde usor, intelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprima limpede. – Din lat. clarus, fr. clair.
FACERE, faceri, s. f. Actiunea de a (se) face si rezultatul ei. ◊ Facere de bine = binefacere. ♦ (In credintele religioase) Creare a lumii de catre Dumnezeu. ◊ Facerea sau Cartea facerii = cartea intai din Vechiul Testament; geneza. ♦ Construire, zidire. ♦ Nastere. – V. face.
DOBANDA, dobanzi, s. f. 1. Suma de bani care se plateste (de obicei in procente) pentru un imprumut banesc. ◊ Expr. A plati (cuiva) cu dobanda = a se razbuna cu prisosinta si violenta (pe cineva) pentru o paguba sau o suferinta. 2. Castig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la paguba decat cu un misel la dobanda. ♦ Cantitate dintr-un produs oferita (cumparatorului) in plus. 3. (Inv.) Prada de razboi. – Din dobandi (derivat regresiv).
A SE IMPACA ma impac intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se impaciui. S-au ~at dupa un conflict. 2) pop. A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a conveni; a se invoi. ~ cu gandul. ◊ ~ cu ceva a se obisnui; a se deprinde. 3) A trai in buna intelegere. Ei se impaca bine. /in + lat. pacare
INTELEPT2 ~eapta (~epti, ~epte) 1) (despre persoane) Care intelege si judeca drept; care are judecata sanatoasa; cuminte. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care este bine gandit; facut cu socoteala; chibzuit. /<lat. intellectus
PREZBITISM n. (in opozitie cu miopie) Anomalie a vazului caracterizata prin faptul ca omul vede mai bine obiectele indepartate decat cele apropiate. /<fr. presbytisme
VIRTUTE ~ti f. 1) Forta morala prin care omul tinde catre bine si frumos; perfectiune morala. 2) Fidelitate sentimentala sau/si conjugala (a unei femei); castitate. 3) mai ales la pl. Pornire statornica spre a infaptui anumite acte morale (printr-un efort volitiv). ◊ Cele patru ~ti curajul, justetea, prudenta si temperanta. 4): In ~tea... in baza...; ca urmare a...; conform... [G.-D. virtutii] /<lat. virtus, ~utis
PELAGIANISM s.n. Doctrina eretica crestina care nega urmarile pacatului originar, sustinand ca oamenii pot savarsi binele si fara gratia divina. [Pron. -gi-a-. / < fr. pelagianisme].
pahui1, pahui, s.m. (reg.) 1. padure tanara, desis, mlada. 2. copacel, arbust, puiet; copac, fag. 3. om inalt si bine facut. 4. molid. 5. canepa de toamna; haldan. 6. loc unde se adapostesc gainile noaptea.
FIN, -A adj. 1. subtire, delicat. ◊ marunt. ◊ curat, pur; neamestecat. 2. foarte sensibil, delicat. 3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut. 4. (fig.; despre ganduri, idei) subtil, ingenios; istet. (< fr. fin)
PELAGIANISM s. n. doctrina eretica crestina care nega urmarile pacatului originar, sustinand ca oamenii pot savarsi binele si fara gratia divina. (< fr. pelagianisme)
ZIDIT, -A, ziditi, -te, adj. 1. Cladit, construit; executat din zidarie. 2. (Despre usi, ferestre) Inchis, astupat cu un zid. 3. (Despre oameni, in expr.) bine zidit = zdravan, voinic. – V. zidi.
O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiti ar fi taranii de si-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Taranii nu stiu cat de fericit e traiul lor patriarhal in comparatie cu viata agitata a cetatii. P. ext. Oamenii nu apreciaza binele pe care il au.
chibzuit, -a adj. Care chibzuieste bine, serios, echilibrat: om chibzuit. Care e facut cu chibzuiala: plan chibzuit.
IHTIORNIS, ihtiornisi, s. m. Pasare fosila de marimea unui porumbel, cu aripi bine dezvoltate. [Pr.: -ti-or-] – Din fr. ichtyornis.
FOTOGENIC, -A, fotogenici, -ce, adj. Care impresioneaza bine placa fotografica. ♦ (Despre oameni) Care are calitati potrivite pentru a fi reproduse in mod avantajos in fotografie sau in film. – Din fr. photogenique.
REUSIT, -A, reusiti, -te, adj. bine realizat, izbutit. ♦ (Despre oameni si parti ale corpului lor) Frumos, dragut. [Pr.: re-u-] – V. reusi.
SURZILA s. m. Nume dat unui om care nu aude (bine). – Surzi + suf. -ila.
CUMPANA ~ene f. 1) Instalatie simpla de scos apa, constand dintr-o barna fixata in furca unui stalp, avand la un capat o caldare, iar la celalalt capat o greutate. 2) Instrument pentru masurarea greutatii constand dintr-o parghie cu brate egale si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; balanta. ◊ A trage (greu) in ~ a avea valoare. A sta in ~ a sovai; a ezita. 3) Simbol al justitiei reprezentat printr-o balanta. 4) Instrument folosit la verificarea pozitiei verticale sau orizontale. ◊ ~ana apelor, ~ de ape linia de despartire a doua bazine hidrografice. ~ana noptii miezul noptii. 5) Stare a omului care se tine bine pe picioare. A-si pierde ~ana. 6) Incercare grea la care este supus cineva. Am avut o ~. 7) art. A noua dintre cele 12 constelatii ale zodiacului, reprezentata printr-o balanta. /<sl. konpona
ROBACI ~e adj. reg. Care da dovada de straduinta in munca; care munceste bine; muncitor; harnic; vrednic. Oameni ~. [Var. robace] /rob + suf. ~aci
faes, -a, adj. (reg.) 1. de soi bun, de neam bun; ales, nobil. 2. (despre oameni) aratos, chipes, chipos, bine facut, frumos; zdravan, voinic.
ninirizat, -a, adj. (reg.; despre oameni) 1. care se imbraca bine, cu gust. 2. chibernisit, econom.
FOTOGENIC, -A adj. 1. referitor la efectele chimice ale luminii. 2. care impresioneaza bine placa fotografica; (despre oameni) care poate fi reprodus in mod avantajos in fotografie sau in film. (< fr. photogenique)
atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). Asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.
aud (est) si auz (vest), a auzi v. tr. (lat. audire, it. udire, vpv. auzir, fr. ouir, sp. oir, pg. ouvir). Prind (percep, primesc) cu simtu auzului, simt sunetu: a auzi o vorba, niste pasi, tunetu. Aflu: am auzit c´a murit, n´am auzit nimica despre asta. Ascult, cercetez: a auzi marturii [!]. Mai auzii una! exclamatiune ironica la auzu unei vesti ridicule. Sa te-auda Dumnezeu! exclamatiune pin [!] care dorim sa se implineasca urarea sau dorinta cuiva. Sa auzim de bine! formula de salutare la despartire. Ia´uzi! (din ia auzi), exclamatiune de atras atentiunea asupra unui zgomot, unui cintec sau unei vesti surprinzatoare. Aud? vorba pin care aratam ca asteptam ordinu sau ca n´am auzit bine ce s´a zis si dorim sa se repete vorba (mai intim sau mai obraznic „ce?”, mai politicos „poftim?”).
cataon, -oanca s. (d. ngr. katsi, sezi, ori katsi kala, sezi bine, astimpara-te, auzit des de Roman). Iron. Grec. – In nord cataun, -unca. V. parpalec.
conduc, -us, a -uce v. tr. (lat. conducere). Duc cu mine, calauzesc, arat drumu. Intovarasesc de politeta [!] sau p. siguranta. Dirijez, indrept, comand, guvernez: a conduce o luntre, o armata, o fabrica, niste afaceri. V. intr. Fig. Duc spre. Is indreptat spre: virtutea conduce la fericire. V. refl. Ma port, ma tin: acest om s´a condus bine in viata.
CASTRAVETE, castraveti, s. m. 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii intr-o problema cuiva mai bine informat decat cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., in compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).
INTENTIONAT, -A, intentionati, -te, adj. Cu intentie, cu un anumit gand; anume planuit, voit, deliberat. ◊ Expr. bine (sau rau) intentionat = (despre oameni) cu intentii bune (sau rele), urmarind scopuri bune (sau rele). [Pr.: -ti-o-] – V. intentiona. Cf. fr. intentionne.
VESEL, -A, veseli, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Cu voie buna, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestarile oamenilor) Care exprima voie buna, buna dispozitie, voiosie. 2. Care produce veselie, inveseleste; desfatator, placut. 3. Care se face cu voiosie, cu veselie. – Din sl. veselu.
REZISTA vb. 1. a se impotrivi, (inv.) a (se) nevoi. (Au ~ pana la ultimul om.) 2. a se tine. (A ~ bine pana la sfarsitul cursei.) 3. a dura, a se pastra, a tine. (O incaltaminte care ~ mult.) 4. a (o) duce, a tine. (O haina care ~ la tavaleala.)
BELFER ~i m. rar 1) Invatator lipsit de valoare; invatatoras; dascalas. 2) Persoana care traieste in lux si bogatie; om care se lafaieste in bine. /<idis Belfer
EUDEMONISM s.n. 1. Conceptie, teorie morala fundata pe principiul ca fericirea este binele suprem. 2. (Liv.) Nazuinta a omului spre fericire. [Pron. e-u-. / < fr. eudemonisme, cf. gr. eudaimonia – fericire].
NICTALOP, -A adj., s.m. si f. (om, animal) care vede mai bine noaptea decat ziua. [< fr. nyctalope, cf. gr. nyktalops < nyx – noapte, ops – vedere].
FOTOGENIC, -A adj. Care poate impresiona bine o placa fotografica. ♦ (Despre oameni) Care poate fi reprodus in mod avantajos in fotografie sau in film. [< fr. photogenique].
CAUZA s. f. 1. ceea ce determina aparitia unui fenomen, a unei intamplari; fenomen care provoaca, in anumite conditii, aparitia altui fenomen. 2. problema sociala de mare importanta, care preocupa o colectivitate larga de oameni. ♦ in cunostinta de ~ = cunoscand bine problema despre care este vorba; a face ~ comuna = a lupta impreuna (cu altii) pentru aceeasi cauza. ◊ motiv, ratiune. 3. (jur.) pricina, proces. ♦ a avea castig de ~ = a castiga. (< lat., it. causa, dupa fr. cause)
declar, a -a, v. tr. (lat. de-calare, d. clarus, car. V. chear). Spun, marturisesc: fac cunoscut: imi declar intentiunile. Fac cunoscut pintr’un act public: a declara razboi. Numesc: imi declar complicii. V. refl. Ma pronunt: ma declar pentru cineva, contra cuiva, unui lucru. Ma arat bine: boala s’a declarat.
BREAZ, -A, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pata alba in frunte sau cu o dunga alba pe bot. ◊ Expr. A cunoaste (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaste foarte bine (pe cineva). 2. Fig. (Ir.; despre oameni) Destept, istet, grozav. – Din bg. breaz.
CUMSECADE adj., adv. 1. adj. v. bun. 2. adv. v. bine. 3. adv. omeneste. (Se poarta ~ cu ei.)
SUFLETESTE adv. 1. moraliceste, moralmente, spiritualiceste, (rar) spiritualmente. (~ se simte bine.) 2. psihologiceste, (rar) psihiceste. (~ e un om normal.)
CAINE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit si folosit la paza, vanatoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o pozitie bine determinata. A taia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trai ca ~ele cu pisica (a se manca ca ~ii) a fi in relatii rele; a se dusmani. (Undeva) umbla ~ii cu colaci in coada se spune cand cineva crede, ca undeva se traieste foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coada mai sunt oameni sau situatii de felul acesta. 2) fig. om rau, cainos. ◊ Porc de ~ om ticalos. Coada de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelatie boreala in care intra si Sirius. ~le-Mic constelatie boreala intre Hydra si Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagra de talie mica si culoare albastra-cenusie. /<lat. canis
argus m., pl. si (dupa numele unui strasnic pazitor mitologic cu o suta de ochi). om care vede si observa foarte bine: ochi de Argus. Zool. Un fel de fazan din Malaezia. Un fel de fluture.
bocitoare f., pl. ori ca privighetori, ursitori, tiitori, mai bine decit oare. Femeie platita ca sa boceasca un mort pe care n’are cine sa-l boceasca.
bunatate f., pl. ati (lat. bonitas, -atis, it. bonta, pv. bontat, fr. bonte, sp. bondad, pg. bondade). Calitatea de a fi bun. O bunatate de om, un om foarte bun. A face cuiva o bunatate, a-i face un bine, un serviciu. Ia fa bunatate si..., ia fa bine, ia fa-mi placere si... Pl. Bunatati, lucruri bune de mincat.
VOITOR, -OARE, voitori, -oare, adj. (Inv.; adesea substantivat) Care voieste, care doreste ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rau) = care doreste binele (sau raul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor.
SLABIT2, -A, slabiti, -te, adj. 1. Care a pierdut din grasime, din greutate; care a devenit slab. 2. Lipsit de putere, de energie; istovit. ♦ (Despre organe ale corpului, facultati ale omului etc.) Care nu-si mai indeplineste bine functia, atins de o infirmitate; debilitat. – V. slabi.
DomNI, domnesc, vb. IV. Intranz. A conduce un principat, o tara, o imparatie in calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stapanitor, a stapani. Intre noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grija. 3. Fig. (Despre o inaltime, o cladire etc.) A domina (2). – Din domn.
KALOKAGATHIA s.f. 1. (Fil.) Idealul educativ, de om dezvoltat armonios. ♦ Armonizare a frumosului si binelui in idealul perfectiunii. 2. Teorie estetica potrivit careia toate valorile superioare ale spiritului, inclusiv cele morale si ale cunoasterii, pot avea si valoare estetica. (din gr. kalokagathia)
NADEJDE s. 1. v. speranta. 2. credinta, speranta, (rar) nadajduire, (inv.) nadajduinta. (Nu si-a pierdut ~ in mai bine.) 3. incredere, siguranta. (Pot sa am ~ in voi?)
AJUNS ~sa (~si, ~se) 1) v. A AJUNGE. 3) si substantival Care s-a imbogatit; parvenit. ◊ ~ de (sau la cap) om priceput, istet, destept. Bun ~! bun sosit! bine ati venit! /v. a ajunge
cronometru n., pl. e (d. vgr. hronos, timp, si metron, masura). Ceasornic de preciziune construit mai bine ca sa arate [!] mai exact timpu. Ori-ce instrument de masurat timpu.
UBICVIST, -A, ubicvisti, -ste, adj. 1. (Despre plante) Care traieste si se dezvolta la fel de bine in conditii de mediu diferite. 2. (Fam.; despre oameni) Care pare a se afla in mai multe locuri deodata. – Din fr. ubiquiste.
STANGACI, -CE, stangaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucreaza, scrie etc. mai bine cu mana stanga decat cu cea dreapta. 2. Fig. Lipsit de indemanare, de abilitate; lipsit de siguranta, de suplete in miscari, in exprimare, in gandire. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor) Care arata, tradeaza stangacie. – Stang + suf. -aci.
STILAT, -A adj. (despre oameni) care are o comporare eleganta, corecta; manierat, bine crescut, instruit. (< fr. style)
2) avan, -a adj. (turc. havan, d. ar. havvan, perfid, tradator; ngr. avanis, calomniator; sirb. avan). Grozav, impetuos, feroce, salbatic: om avan. Adv. Pop. Aici e avan de bine! – In Trans. Buc. avam.
claviatura f., pl. i (germ. klaviatur, d. klavier, clavir). Siru de clape la piano, (Francejii zic clavier, iar rom. ar fi mai bine sa se zica clape, sir de clape ori chear [!] clavier).
coditura f., pl. i. Lina marunta tunsa de la coada si ugeru oii ca sa poata suge mielu mai bine si care se intrebuinteaza la umplut saltelele si plapomele, ca si miturile (R. S. GrS. 6, 59).
Fortuna, straveche divinitate romana, care cirmuia soarta oamenilor. Era identificata cu Tyche, din mitologia greaca. Zeita Fortuna era reprezentata tinind in mina Cornul Abundentei, ca datatoare de belsug, cu o cirma, fiind cea care „cirmuia” destinele lumii, si cu ochii legati, intruchipind soarta oarba. Ea le impartea oamenilor, dupa bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogatia sau saracia, binele sau raul.
INTRODUS, -A, introdusi, -se, adj. (Despre oameni) Care are relatii cu multa lume. ♦ Care cunoaste bine si amanuntit o problema. – V. introduce.
CUIBARI, cuibaresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre pasari) A-si face cuibul undeva; a-si face loc in cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni si despre animale) A se aseza cat mai bine intr-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adaposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripasi. 2. Tranz. (Rar) A aseza gainile in cuibar. 3. Tranz. A musuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.
PRIZARIT, -A, prizariti, -te, adj. (Pop. si fam.; despre oameni, animale si plante) Care nu s-a dezvoltat bine, care a ramas mic, nedezvoltat, pipernicit; firav. – V. prizari.
NESPALAT, -A, nespalati, -te, adj. Care nu a fost spalat, care nu s-a spalat (inca) sau care nu s-a spalat bine; care in mod obisnuit nu se spala. ♦ (Substantivat) om care nu este bun de nimic, om fara rost, fara capatai; neispravit. – Ne- + spalat.
RASCOPT, -OAPTA, rascopti, -oapte, adj. Copt mai mult decat trebuie; copt tare, bine. ◊ Oua rascoapte = oua fierte tari. ♦ Fig. (Peior. despre oameni) Matur, trecut de prima tinerete. ♦ Incins de soare, ars. – V. rascoace.
CUIBARIT2, cuibariti, -te, adj. (Despre pasari) Care si-a facut cuib (1) undeva; care si-a facut loc in cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni si animale) Care s-a asezat cat mai bine intr-un loc; care s-a ghemuit intr-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripasit undeva, pe langa cineva. – V. cuibari.
ORBET ~eata (~eti, ~ete) m. si f. 1) Fiinta care nu vede (bine sau deloc). ◊ A se bate ca ~etii a se bate tare, lovind unde se nimereste. 2) rar Cersetor orb. /orb + suf. ~et
ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis, dar. ♢ Expr. (Substantivat) La o adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Lat. adde... quod.
EVA (in „Vechiul Testament”), nume dat primei femei in virtutea menirii ei de a fi „mama a tuturor celor vii”; sotia lui Adam, creata de Dumnezeu din coasta acestuia. Ispitita de sarpe (diavol), E., si, la indemnul ei, Adam incalca porunca divina, mancand din pomul cunoasterii binelui si a raului (pacatul originar), ambii fiind alungati din Rai. Cu Adam a avut trei fii (Cain, Abel si Seth) si mai multe fiice. ◊ Expr. Fiica a Evei = femeie; in sens peiorativ, femeie frivola.
cintec n., pl. e (lat. canticum). Serie de sunete melodioase produse cu vocea sau si cu vre-un instrument. Vocea unei pasari: cintecu privighetorii. Cint, diviziune de poema: Eneida lui V******u are 12 cintece. Poezie cintata: cintec popular. Cintec batrinesc, balada. Cintec de dor, doina. Cintec de lume, cintec de dragoste. Cintec de stea, psalm versificat sau un cintec religios oare-care, in versuri de 7-8 silabe, cintat de baietii care umbla cu steaua la Craciun. Acest lucru are cintec, are cite-va greutati, dar daca stii cum sa procedezi, merge bine.
BASM, basme, s. n. 1. Naratiune (populara) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizeaza fortele binelui si ale raului in lupta pentru si impotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm= a se face de ras. 2. Nascocire, minciuna, scornitura. – Din sl. basnĩ.
SURD, -A, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau partial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea sa auda, sa inteleaga; neinduplecat, nesimtitor, fara suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = in zadar, degeaba. ◊ Expr. A ramane surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitari, a nu se impresiona de ceva, a ramane rece, neintelegator. 2. (Fon.; despre consoane; si substantivat, f.) Care se emite fara participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuata, lipsit de rezonanta; slab, inabusit, infundat, confuz. ◊ (In sintagma) Camera surda = incapere cu absorbtie acustica foarte ridicata, folosita pentru masuratori acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tainuit. ♦ Fig. (Despre senzatii, dureri etc.) Inabusit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.
SUFICIENT, -A, suficienti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este in cantitate satisfacatoare, atat cat trebuie; destul, de ajuns, satisfacator. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ intre „insuficient” si „bine”, cu care se noteaza uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o parere foarte buna si nejustificata despre sine; plin de sine, infumurat, ingamfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.
COLAC ~ci m. 1) Paine alba in forma de inel, impletit din doua sau mai multe vite de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul incovoiat. omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se fereste de rau, nu de bine. A astepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire c******a. ~ peste pupaza la un necaz se adauga altul. La cel bogat vine si d****l cu ~ celui norocos ii merge bine intotdeauna. Cum e sfantul si ~cul dupa cum e omul, asa este si atitudinea fata de el. 2) Obiect de forma inelara avand diferite intrebuintari. ◊ ~ de salvare cerc de pluta sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material usor), folosit pentru a tine la suprafata apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de tigara. 3) Ingraditura de piatra sau de lemn a unei fantani; ghizd. /<sl. kolati
climatic, -a adj. (gr. klimatikos. Cp. cu prizmatic, problematic, sistematic). Relativ la clima: conditiunile climatice. Care influenteaza ori vindeca prin clima: statiune climatica. – Ob., dar nu mai bine climateric.
ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – Var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Et. nec.
VIRTUTE, virtuti, s. f. 1. Insusire morala pozitiva a omului; insusire de caracter care urmareste in mod constant idealul etic, binele; integritate morala. ♦ Inclinatie statornica speciala catre un anumit fel de indeletniciri sau actiuni frumoase. 2. (In loc. prep.) In virtutea... = pe baza, in puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri dupa fr. vertu).
RAU1 adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus
pricepator, pricepatoare, adj. (inv.) 1. (despre oameni) care are pricepere, care pricepe si patrunde cu mintea; priceput. 2. (despre oameni) care poseda cunostinte temeinice intr-un domeniu, care isi cunoaste bine meseria; competent, iscusit, indemanatic, abil.
alunec (sud), lunec (nord) si lurec (vechi), a -a v. intr. (lat. lubrico, -are, a face sa fie alunecos, lubric). Sint alunecos: gheata asta aluneca bine Merg fara pedeca [!] pe un loc alunecos: sania aluneca bine pe zapada, bucatele pe git. Imi perd [!] echilibru (si cad ori nu): caii aluneca pe gheata. Ma strecor pintre [!] ceva: banii mi-au alunecat pintre [!] degete. Fig. Cad, gresesc, comit un delict: acest om n' a alunecat nici-odata.
CINE pron. 1. (Interogativ; tine locul unui substantiv care denumeste o persoana sau un animal ori al unui pronume, asteptat ca raspuns la intrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) stie? = nu stiu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu stii cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) exista om care, (nu) se gaseste persoana care... 3. (Nehotarat) Fiecare, oricine, oricare. Zica cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).
DOAR adv. 1. (Exprima ideea unei delimitari sau restrictii) Numai. Stai doar o clipa! ◊ Expr. Doar ca nu... = aproape ca..., putin a lipsit sa nu... 2. Vezi bine, cum se stie; desigur. Doar nu m-ai cautat! 3. Poate; probabil. Va reusi doar pana la urma! ◊ Expr. Fara doar si poate = fara nici o indoiala; neaparat. ♦ In speranta ca... L-a intrebat, doar va afla ce sa faca. ◊ Expr. Intr-o doara = la noroc, la intamplare, pe nimerite. 4. (Reg., la inceputul unei propozitii interogative) Oare? [Var.: doara adv.] – Lat. de-hora.
NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis
PONIVOS, -OASA, ponivosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (Fiinta) care are un defect de vedere, care nu vede bine, care sufera de miopie sau nu vede decat cu un singur ochi. 2. (om) prost, natang, lenes sau uracios. [Var.: ponihos, -oasa adj.] – Poniv (reg. „miop” < rus.) + suf. -os.
BERGMAN, Ingmar (1918-2007), cineast si om de teatru suedez. Filmele sale se disting prin profunzimea meditatiei filozofice asupra binelui si raului, asupra vietii si mortii („Noaptea saltimbancilor”, „A saptea pecete”, „Fragii salbatici”, „Izvorul fecioarei”, „Soapte si strigate”, „Fanny si Alexander”).
aranjez v. tr. (fr. arranger, d. rang, rind, rang). Rinduiesc, deretic, asez, r*****z, ordonez: a aranja lucrurile pin [!] casa, cartile in dulap. Potrivesc, r*****z, indrept, dreg: a aranja o masina. Fig. R*****z, rinduiesc, intocmesc: a-ti aranja bine viata. Capatuiesc, pun intr' o situatiune buna: si-a aranjat fiii. Fam. Iron. Pun ceva la cale contra cuiva, astern, defaim: lasa, ca-l aranjez eu la minister! Pun la cale sau termin o afacere: a aranja o afacere. V. refl. Imi asez lucrurile pin [!] casa dupa mutare: pina mine [!] ne aranjam. Fig. Imi fac o situatiune: s' a aranjat bine pin [!] politica. Ma invoiesc, ajung la o intelegere: lasa, ca ne vom aranja usor!
Celeus, fiul lui Eleusis si rege in tinutul cu acelasi nume. Avea doi fii: pe Demophon si pe Triptolemus (v. si Demopho(o)n, Triptolemus). Atit Celeus cit si sotia sa, Metanira, au primit-o si au gazduit-o bine pe Demeter atunci cind zeita ratacea, cuprinsa de desperare, in cautarea fetei ei Persephone, rapita de catre Pluto. Se spunea ca inainte de a se intoarce in Olympus, Demeter l-ar fi initiat pe Celeus in tainele cultului sau.
LEPADARE, lepadari, s. f. (Pop.) Actiunea de a (se) lepada si rezultatul ei; parasire; renegare. ◊ Lepadare de sine = renuntare la interesele sau la ideile personale (pentru binele obstesc). – V. lepada.
A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Sa ma (te...) auda Dumnezeu! sa mi (ti...) se implineasca cele dorite. 2) (vesti, noutati etc.) A cunoaste pe baza unor informatii capatate; a afla. ◊ A nu (mai) voi sa auda de cineva a rupe relatiile cu cineva. Sa (ne) auzim de bine formula de ramas bun. 3) (mai ales interogativ) A patrunde cu mintea; a intelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simtul auzului. 2) A capata informatii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire
alt-fel ori altfel adv. In alt mod, nu asa: azi e asa, dar ieri a fost alt-fel. Daca nu, in alt caz: ai avut noroc c' ai nemerit [!] drumu, ca, alt-fel, te-ar fi mincat lupii. In colo, in alta privinta: e violent, dar alt-fel e om bun. A fi mai alt-fel, a fi mai deosebit (mai ales in bine): aici par' ca-i lumea mai alt-fel. De alt-fel, in alta privinta, si fara asta, in colo: de alt-fel, am spus eu de mult ca asa se va intimpla.
buhai m., pl. tot asa (rut. buhai, rus. bugai, d. turc. buga, id. buhac, bufnita; bg. buga; ung. [d. rom.] buhay. V. buha). Taur (V. bic). Popusoi care nu rodeste (adica care se deosebeste din multime ca „tauru’ntre boi”). S.n., pl. uri sau e. Stup care nu roieste intr’o vara. (V. paroi). Cofa ori putinica astupata c’o pele intinsa de care atirna o codita de par de cal si care, cind e trasa cu mina uda si bine spalata, vibreaza imitind mugetu taurului (Cu asta, in Mold. si aiurea, baietii merg din casa’n casa in ultima zi a anului tragind de coada buhaiului, sunind dintr’un clopot si recitind „plugusoru”): a umbla cu buhaiu. Bucoi (Olt., Munt.). – In Ial. si buga (bg. turc.), m., pl. bugi, taur. V. duba.
ISPRAVA, ispravi, s. f. 1. Fapta, treaba, actiune dusa (cu bine) pana la capat, indeplinita cu succes; p. ext. aventura. ◊ Loc. adj. De isprava = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre actiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) isprava = care nu e bun de nimic, care nu inspira incredere. ♦ (Ir.) Pozna, nazdravanie. 2. Rezultat bun obtinut in urma unor eforturi; succes, reusita, izbanda. ◊ Expr. Fara nici o (sau vreo) isprava = fara nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.
A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare
RAU3 rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus
VESEL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie buna; voios; jovial; bucuros. 2) si adverbial (despre manifestarile oamenilor) Care manifesta voiosie, buna dispozitie, voie buna; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zambi ~. 3) Care inveseleste; care aduce dispozitie, voie buna. /<sl. veselu
ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII.
Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”).
Vezi si acolisitura.
POSEDA, posed, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva in proprietatea sau in stapanirea sa, a dispune de ceva; a stapani. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stapanit de... 3. A avea anumite insusiri, caracteristici. 4. A cunoaste bine un lucru; spec. a sti bine o limba, o disciplina stiintifica etc. – Din fr. posseder.
OPTIMISM s. n. Conceptie filozofica potrivit careia in lume binele precumpaneste asupra raului, iar lumea existenta este cea mai buna dintre lumile posibile; atitudine a omului care priveste cu incredere viata si viitorul; tendinta de a vedea latura buna, favorabila a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.
asta (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul asta), g.-d. astuia, p. astia (-tia); f. asta (si n.: asta inseamna ca e bine), g.-d. asteia, pl. astea, g.-d. pl. m. si f. astora
chef n., pl. uri (turc. kef, d. ar. keif, ngr. kefi, bg. kef). Fam. Buna dispozitiune, veselie. Capriciu, pofta: mi-a venit chef sa joc. Prinz mare, betie, o***e: a face chef, a trage un chef. A avea chef, a fi cu chef, a fi bine dispus; a fi cam beat. A fi fara chef, a fi indispus. A strica cuiva chefu, a-i strica dispozitiunea.
anevrizm n., pl. e (fr. anevrisme, d. vgr. [dupa pronuntarea ngr.] aneurisma, dilatare). Med. Unflatura [!] a unei artere intr' un punct oare-care. (Aceasta unflatura se umple de singe lichid ori coagulat, iar daca, in urma unei emotiuni sau incordari, se rupe, moartea se produce fulgerator). – Mai bine ar fi anevrizma, ca prizma, sofizma, agheazma s. a.
COSTENCO, Nicolae (1913-1993, n. Chisinau), scriitor roman. Versuri oscilind intre metafizica tristetii provinciale si aspiratia catre bine, frumos si dreptate („Elegii pagine”, „Ore”, „Tarie”). Nuvele si povestiri inspirate din viata satului („Musafirul”, „Norocul omului”), un roman analitic („Severograd”); traduceri.
comision n., pl. oane (germ. kommission, fr. commission, comisiune, comision). Com. Procurare pin [!] comisionar, insarcinare data cuiva sa cumpere ceva (sau sa si vinda) in numele tau. – E mult mai elegant si mai bine a zice comisiune, ca comision, ca si divizion, denota o influenta ruseasca si germana.
A SE INSENINA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) (despre cer) A deveni senin. 2) (despre timp) A se schimba spre bine; a se razbuna. 3) fig. (despre persoane) A recapata buna dispozitie; a se descreti. 4) fig. (despre manifestari ale oamenilor) A deveni senin, linistit. /<lat. inserenare
aflu, a -a v. tr. (lat. af-flare, a sufla spre, a se exala, si deci „a se descoperi”; sp. hallar, pg. achar. V. su-flu). Gasesc, descoper [!]: a afla ascunzatoarea cuiva, a afla ce s' a petrecut. V. refl. Ma gasesc, sint: ma aflu la post, ma aflu bine (is sanatos), cum te afli? (cum te simti, esti sanatos?). Nu se afla (est), fereasca Dumnezeu, nu e asa: – Ai furat! – Nu se afla!
atuncea (ea dift.) si atunci adv. (lat. pop. ad tunc, attuncce, d. ad, la, si tunc, atunci; sp. entonces). In acel timp (trecut ori viitor): Unde erai atunci? Ce vei face atunci? In acest caz: daca e asa, atunci imi pare bine. Pe atunci, in acel timp mai departat, in vremea aceia.
cox n., pl. uri (germ. coaks, citit kox, d. engl. coak si coke, pl. cokes). Carbune de pamint din care s´au scos, pin [!] destilare, elementele gazoase (care se intrebuinteaza ca gaz de iluminat). Arde bine, da caldura foarte mare, nu face fum mult, dar se aprinde greu. – Se poate scrie si coks ori cocs.
PACINO, Al (pe numele adevarat Pacino Alfred James) (n. 1940), actor si regizor american de film. Roluri in drame si filme de actiune, cele mai multe fiind expresia unei sfasieri interioare intre bine si rau („Nasul”, „Serpico”, „Dupa-amiaza de caine”, „”Dreptate pentru toti„, ”Autor! Autor!„, ”Pact cu diavolul„, ”Un om, un rege„). A debutat ca regizor cu filmul ”In cautarea lui Richard„, in care a fost si actor si producator. Premiul Oscar: 1992 (”Parfum de femeie„).
NERATIONAL, -A, nerationali, -e, adj. 1. Care nu este conform cu principiile si cerintele ratiunii, care nu poate fi inteles cu ajutorul ratiunii; irational (1). 2. (Despre oameni) Lipsit de judecata, de intelepciune (in ceea ce face sau ce spune); necugetat, nechibzuit. 3. Care nu a fost bine gandit, bine chibzuit, care denota nesocotinta. [Pr.: -ti-o-] – Ne- + rational.
STERS2, STEARSA, stersi, -se, adj. 1. (Despre cuvinte, fragmente dintr-un text etc.) Care nu se vede bine; care a fost ras, taiat cu o linie, suprimat. 2. Lipsit de culoare, de stralucire; neclar, spalacit, palid. ♦ Fig. (Despre oameni) Lipsit de expresivitate; neremarcabil; fara calitati, mediocru. 3. Care si-a pierdut forma, aspectul; tocit. ♦ Estompat, vag. 4. Fig. (Despre sunete, glas) Lipsit de rezonanta; stins. – V. sterge.
SIMT, simturi, s. n. 1. Facultate a oamenilor si a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioara cu ajutorul unor organe specifice; functiune a organismului prin care acesta receptioneaza si prelucreaza o anumita categorie de stimuli externi sau interni; simtire. ◊ Organe de simt = organe periferice ale perceptiei senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuala; senzualitate. ♦ Delectare a simturilor; gust. 2. Capacitate a omului de a intelege, de a judeca, de a aprecia; inclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simt moral = facultatea de a deosebi binele de rau. Simt practic = indemanare in rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simti (derivat regresiv).
KALOKAGATHIA s.f. (Liv.) Caracterul si conduita unui om de o probitate scrupuloasa. ♦ (In filozofia greaca) Termen desemnand idealul armonizarii virtutilor morale cu frumusetea fizica, uniunea indisolubila dintre bine si frumos, dintre etic si estetic. [< gr. kalokagathia].
CAUZA s.f. 1. Ceea ce determina, provoaca aparitia unui fenomen, a unei intamplari; fenomen care provoaca in anumite conditii aparitia altui fenomen. 2. Problema sociala de mare importanta, care preocupa o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. ◊ In cunostinta de cauza = cunoscand bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Pricina, proces. ◊ A avea castig de cauza = a castiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].
AMENAJARE, amenajari, s. f. 1. Actiunea de a amenaja si rezultatul ei. 2. Ansamblul de lucrari prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse si utilizate astfel incat sistemul sa corespunda cat mai bine scopului pentru care a fost realizat. ◊ Amenajare hidraulica = amenajare pentru prevenirea actunilor daunatoare ale unui curs de apa si pentru valorificarea resurselor lui potentiale. – V. amenaja.
SACRIFICIU, sacrificii, s. n. 1. Renuntare voluntara la ceva (pretios sau considerat ca atare) pentru binele sau in interesul cuiva sau a ceva; jertfa. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegatie). ◊ Echipa de sacrificiu = grup de oameni care infrunta o mare primejdie ca sa indeplineasca o misiune, o datorie. 2. Ofranda rituala adusa unei divinitati, in cadrul careia se jertfeste o fiinta; jertfa. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium.
BOGomILISM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrina crestina eretica de esenta maniheista bazata pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creeaza lumea spirituala vesnica si nevazuta) si raului (Satan, care creeaza lumea vizibila: pamint, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din doua forte antagonice: trupul stapinit de Satan, si sufletul, stapinit de Dumnezeu. Influentata de gnosticism si de pavlicieni, a influentat la rindul sau, pe catari. Potrivit unei traditii promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat intre 927 si 950 in Bulgaria. Larg raspindita in Pen. Balcanica in sec. 10-14 (pina in sec. 17 ca secta). Ideile b. si-ai gasit ecou si in miturile cosmogonice romanesti.
ANUMIT, -A, anumiti, -te, adj. 1. bine determinat; hotarat, cunoscut. O anumita zi. O anumita casa. ♦ Deosebit, special. Se uita intr-un anumit fel. 2. Unul, oarecare. Anumiti oameni. – Din anume + suf. -it (dupa germ. bestimmt).
cind adv. (lat. quando, it. pg. cuando, pv. quan, quant, fr. cat. quand, sp. cuando). In care timp: cind vii? In timpu in care: cind ploua, se curata aeru. Conj. Daca, o daca [!] (cu subjunctivu): cind sa am bani, as pleca; eh, cind sa fiu eu acolo! Daca, o daca (cu optativu): cind as sti, as spune; eh, cind ai sti ce bine-mi pare! Cind si cind, din cind in cind (vechi cind de cind), din timp in timp, cite-odata, une-ori. Cind... cind, aci... aci, acu... acu: cind unu, cind altu. Cind cu, in timpu cind: cind cu razboiu. Cind sa, cind era aproape sa: cind sa plec, iacata si el! De cind, din timpu in care, din acea epoca. Pina cind, pina in ce timp. Pe cind, 1) cind: a venit pe cind ploua, 2) cind din contra: unu e alb, pe cind cel-lalt e negru. Cind colo, dar din contra: Credeam ca-i alb. Cind colo, e negru! In amenintari eliptice: cind ti-oi trage una! (subint. ai sa vezi pe d***u, ai s´o patesti!).
NIMERI vb. 1. v. lovi. 2. a ochi, (pop.) a pali, (reg.) a talni, (Transilv.) a talali. (A ~ drept in tinta.) 3. v. potrivi. 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treaba.) 6. (pop. si fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibaci. (Cum de ai ~t-o atat de bine?) 7. a se intampla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (inv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se talni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fiu si cu acolo.) 8. a apuca, a se intampla, (Munt.) a ragadui. (Il lovea cu ce a ~.) 9. v. cadea.
PAI1 adv. (Fam.) 1. (Exprima o afirmatie, o aprobare) a) Desigur, se intelege. Pai ca bine zici (SEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprima rezerva, ezitare) Cum sa spun? stiu eu? Ce cei pe dansul? – Pai, ce-i vrea sa-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprima neincredere) Pai cine stie ce ai de gand! 4. (Exprima mirare) Pai cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apai (< apoi).
ata f., pl. e (lat. acia, si acies, „fir de ata” si „ascutis, front”). Fir de cusut ori de legat: a viri ata´n ac, ata alba sau neagra. Unde-i ata suptire [!], acolo se rupe, unde-i saracie, acolo vin mai multe nevoi. A fi cusut cu ata alba, a se observa bine (o minciuna). A te trage ata, a te mina soarta (firu vietii). Fam. Front, linie: escadronu´n ata. Fibra in carne ori in plante. Tais de cutit ori de brici. Adv. De-a dreptu: a merge ata acolo. (V. struna, ciripie). Fam. Ofiter de ata, ofiter de administratiune, pesmetar.
CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia ii serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea castig de cauza = a i se da cuiva dreptate (intr-o disputa etc.; a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta in favoarea uneia dintre partile aflate in proces. (A fi) in cauza = (a fi) interesat, implicat intr-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.
CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, caruia ii serveste ca punct de plecare; pricina, motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). 3. (Jur.) Proces. ◊ Expr. A avea castig de cauza = a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = a se pronunta in favoarea cuiva. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causa (fr. cause).
1) am, avut, a avea v. tr. (lat. habere, a avea, iar rom. am e contras din avem, ca' n am avut eu sau noi. – Am, ai, are, avem, aveti, au; aveam, avui; am avut eu, am avut noi; avusesem; voi avea; voi fi avut; sa am, sa ai, sa aiba si aiva, sa avem, sa aveti, sa aiba si aiva; as avea; ai, aiba, aveti, aiba; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorba (dar mi-e frica, mi-e sete, mi-e pofta). Obtin: cu un franc ai o gaina, vei avea un premiu. Am dimensiunea de: Etna are peste trei mii de metri. Trebuie (cu inf. subj. ori supinu): am a scrie, am sa scriu, am de scris. Cost, am pretu de (Pop.): aceasta [!] carte are un franc (mai des si mai lamurit costa un franc). V. refl. Is in relatiune: ma am bine cu el. Ma refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutator care serveste la formarea perfectului (am zis) ori a viitorului (am sa zic). A avea, a fi: n' are cine sa ma ajute (nu e cine sa ma ajute).
RUMEN2, -A, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate in rosu. ♦ (Despre oameni) Cu fata imbujorata, cu obrajii rosii. ♦ (Despre fructe si unele alimente) Care a capatat o culoare rosiatica (sub actiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare rosu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenu.
NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.
CHIBZUI vb. 1. a cugeta, a gandi, a judeca, a medita, a rationa, a reflecta, (inv.) a meditarisi, a mandri, a rezona, a semui. (vrea sa ~ in liniste.) 2. a (se) gandi, a judeca, a socoti, (inv. si reg.) a samalui, (fig.) a cantari, a cumpani, a dramui. (Sa ~ cum e mai bine.) 3. a delibera, a dezbate, a discuta, (livr.) a pertracta. (Sa stam si sa ~ cu atentie ce sa facem.) 4. v. considera. 5. (fig.) a cumpani, a masura. (Isi ~ cuvintele.)
ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). Valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).
NESIGUR, -A, nesiguri, -e, adj. 1. Care nu ofera siguranta, pe care nu se poate conta; incert, indoielnic. ♦ Spec. Lipsit de stabilitate, de rezistenta. ♦ Spec. Primejdios, expus. 2. (Despre oameni) Care este lipsit de convingere, de incredere (in sine), de fermitate; nehotarat, sovaielnic; p. ext. timid, stangaci. ♦ (Despre actiunile si manifestarile oamenilor) Care arata, exprima, tradeaza lipsa de convingere, de hotarare, de incredere, de fermitate; p. ext. care tradeaza, exprima stangacie, timiditate. 3. Care nu se vede, nu se distinge bine, lipsit de claritate; neclar, confuz; p. ext. care se afla inca in formare, care nu s-a format, nu s-a definitivat inca. – Ne- + sigur.
CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].
ba adv. (vsl. ba) Nu: Da ori ba? Nu stiu daca vine ori ba. Ca particula intaritoare: Esti dator! Ba nu-s! Ba esti! Ba nu! Ba da! – Ba zau? Zau! Adevarat! Cum se poate? – Ba ca? (= caci) chear (Iron.), curat asa, chear asa! – Ba bine ca nu! Se putea altfel? D’apoi cum crezi? De sigur! – Singur sau in legatura cu chear, inca, nici ild. ci: vecinu nu prea vede, ba (sau ba inca, ba chear), e orb cum se cade! Nu vede ba nici nu aude! – Cind.... cind, aci... aci: ba la unii, ba la altii; ba e alba, ba e neagra!
STomAC ~uri n. (la om si la animalele superioare) Parte a aparatului digestiv in care se digera alimentele. Durere de ~. ◊ A nu avea (pe cineva) la ~ a nu suporta (pe cineva). A-si pune ~ul la cale a manca bine. /<ngr. stomahos, sl. stomahu
SILUETA, siluete, s. f. 1. Imagine, infatisare reala (si oarecum neclara in amanuntele ei) a unei fiinte, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbra) pe un fond mai luminos; p. ext. fiinta sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schitat intr-o opera literara. 2. Talie zvelta si bine proportionata a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proportionat al unei persoane; p. gener. talie; corp. ♦ Expr. A face silueta = a deveni zvelt; a slabi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat in creion, in tus sau decupat din hartie, panza etc. reprezentand contururile unei fiinte sau ale unui lucru pe un fond de alta culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentand o silueta (1) de om) pe care sunt fixate tintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette.
STAPANI, stapanesc, vb. IV. Tranz. A detine un bun in calitate de proprietar, a avea ceva in proprietate, a poseda. 2. Tranz. A cunoaste foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrina; a poseda cunostinte temeinice (teoretice si practice) intr-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stapani o limba (straina) = a vorbi corect si curent o limba (straina). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se retine (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se infrana, a se domina; a avea stapanire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a inabusi o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a impiedica pe cineva de la ceva; a tine in frau, a struni. 4. Intranz. A domni intr-o tara, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A tine pe cineva sub influenta sau stapanirea sa; a domina. – Din stapan.
cioflingar (cioflingari), s. m. – om de nimic, secatura, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incerta. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu exista dificultati; la fel de bine insa ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a carui der. este mai dificila fonetic dar se potriveste mai bine sensului. Dupa Graur 139, din. tig. coχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabila explicatia semantismului propusa de Graur, ca pantofarii obisnuiau sa poarte haine mai mult sau mai putin occidentale. Daca etimonul este exact, este vorba de o legatura care apare adesea, intre notiunea de „pantofar” si cea de „inselator”, cf. potlogar, papugiu, a incalta, a potcovi, etc.
MATURITATE s. f. 1. dezvoltare completa din punct de vedere fizic si intelectual; calitatea de a fi matur; perioada in viata omului intre tinerete si batranete. ◊ (fig.) stadiu inaintat de experienta. 2. seriozitate, profunzime. 3. (biol.) dezvoltare desavarsita a unui organ sau organism, a unui fruct. 4. stadiu de evolutie a solului in care acesta si-a format un profil cu orizonturi bine dezvoltate. (< fr. maturite, lat. maturitas)
bineCUVANTA, binecuvantez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revarsa gratia divina; a blagoslovi. ♦ (Despre preoti) A revarsa harul divinitatii asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. a**l. A dori prosperitate si fericire cuiva (invocand adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lauda, a slavi pe Dumnezeu. ♦ P. a**l. A lauda, a preamari pe cineva in semn de recunostinta. [Prez. ind. si: (rar) binecuvant] – bine + cuvanta (dupa sl. blagosloviti).
pioncai, pioncai si pioncaiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre curci) a pioncani. 2. (despre oameni) a vorbi cu voce cu subtire, pitigaiala. 3. a vorbi incet, slab, stins, a pioci. 4. a slabi, a se topi (de boala sau batranete); a deveni moale, fara putere. 5. a merge, a se deplasa greu. 6. a nu mai vedea bine. 7. a (se) mocosi, a (se) mocai.
ajutor n., pl. oare si uri (lat. adjutorium). Actiunea de a ajuta: a chema, a veni, a sari in ajutor cuiva, a-i aduce ajutor. Persoana care ajuta (dupa fr. adjoint, adjunct, ori aide, ajutor): primaru si ajutoarele lui (nu ajutorii!). Un bir numit si ajutorinta (sec. 18). Ajutor! strigat de cerut ajutor (adica: sariti in ajutor, dati-mi ajutor!). – Fem. d. ajutor (de primar, de ex.) nu e ajutoare, ci ajutatoare sau (mai bine!) tot ajutor, s. n. ca sprijin, reazem s. a. Cp. cu membru, mester si sef.
civil, -a adj. (lat. civilis, d. civis, cetatean. V. cetate). Cetatenesc: drepturi civile. Se zice in opoz. cu militar si ecleziastic [!]: functiune, autoritate civila. Fig. Cioplit, civilizat, bine crescut. Moarte civila, perderea [!] drepturilor de cetatean. Razboi civil, intre cetatenii aceluiasi stat. Dreptu, codu civil, cel relativ la drepturile si datoriile cetateanului. Casatorie, inmormintare civila, facuta numai cu actele oficiului starii civile, deci fara preut [!]. Stare civila, situatiunea unui om conform actelor de la oficiu starii civile (la primarie), de ex. daca e barbat, femeie, insurat ori nu, viu sau mort: ofiteru starii civile. Biurou in care se tin hirtiile acestei situatiuni. S. m. Un civil, o persoana civila (nu militar, nici preut). Adv. A te cununa civil, fara preut, ci numai la primarie. Cu politeta [!]: a te purta civil. – Vechi, azi pop. tivil (germ. zivil).
COUSIN [cuzẽ], Victor (1792-1867), filozof si om politic francez. Seful scolii spiritualiste eclectice. A clasificat sistemele filozofice in patru grupe principale: idealism (Berkeley, filozofii germani); senzualism (Locke, Condillac, Helvetius); scepticism (Voltaire, Hume); misticism (Swedenborg, Saint-Martin). Op. pr.: „Fragmente filosofice”, „Curs de istoria filozofiei moderne”, „Despre adevar, frumos si bine”.
arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).
adica conj. (lat. ad id quod. V. ca. Cp. si cu dica). vrea sa zica, cu alte cuvinte: regele animalelor, adica „leu”. Si anume: a platit si restu, adica un franc. Oare: Adica crezi ca ma tem? Adica ce te crezi tu? – Mai rar si lit. adica (vechi adeca), mai ales in locutiunea la adica, la urma urmei, judecind bine, in momentu deciziv [!] (la dica), la adica, nu-s nici eu asa de slab; sa n' o patim tocmai la adica! – De acest cuv. (ca si de anume) abuzeaza Romanii germanizati traducind pe germ. namlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). Altii, ca sa evite o pretinsa cacofonie, zic ca adica, care adica ild. adica ca, adica care, cum zice poporu, care nu stie de asemenea fleacuri. Tot asa, nu e mai corect sa zici cum adica ild. adica cum.
BISMARCK, Otto print von (1815-1898), om politic german. Prim-min. al Prusiei (1862-1872; 1873-1890), a urmarit realizarea unificarii Germaniei prin „fier si singe”, purtind razboaiele impotriva Danemarcii (1864), Austriei (1866) si Frantei (1870-1871). Cancelar al Imp. German (1871-1890), supranumit „cancelarul de fier”, a dus o politica interna dura. Fondator al Imperiului colonial german, a dominat viata politica europeana mai bine de doua decenii, fiind organizatorul de fapt al Triplei Aliante.
TARE1 adv. 1. Foarte, mult, extrem. ◊ (Pe langa adjective sau adverbe, ajuta la formarea superlativului). Iti voi ramanea tare recunoscator (ODOBESCU). 2. Cu forta, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe langa verbe ca «a vorbi», «a spune», «a canta» etc.; in opozitie cu in gand) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (in opozitie cu incet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (In opozitie cu agale, incet etc.) Iute, repede. Prin targ asa mana de tare... de ti se parea ca zboara iepele (CREANGA). – Lat. talem.
APROAPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanta mica in spatiu de cineva sau de ceva; in preajma, in vecinatate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaste (pe cineva) de aproape = A cunoaste (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (in viitor sau in trecut) fata de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu putin timp inainte de... Aproape de sfarsitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mancat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cat pe ce. Aproape sa-l prinda. II. S. m. art. Orice om (in raport cu altul, considerat apropiat); semen1. Aproapele nostru. – Lat. ad-prope.
asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.
bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.
TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata
LAUR ~i m. 1) Arbust meridional cu frunze persistente, lucioase si aromatice, folosite drept condiment; dafin. Frunze de ~. ◊ Cununa de ~i cununa din frunzele acestui arbust oferita in trecut oamenilor ilustri in semn de inalta pretuire. A culege ~ii a deveni celebru. A se culca pe ~i a fi satisfacut de succesele obtinute candva. 2) Planta erbacee veninoasa cu miros neplacut, cu flori mari albe si cu fructul o capsula tepoasa, folosita in medicina. ◊ A mancat ~ (sau ~i) sau doar n-am mancat ~i! doar nu si-a (sau mi-am) iesit din minti; vezi bine, n-a (sau n-am) innebunit. /<lat. laurus
PACE f. 1) Situatie de intelegere in care nu exista razboi. 2) Tratat intre partile beligerante care prevede incetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera in care domneste linistea, armonia si buna intelegere intre oameni; raport calm intre oameni. 4) Lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ◊ A da ~ cuiva (sau a lasa in ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. Da-i ~! lasa-l in voia lui; da-l incolo. 5) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astampar. ◊ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramai) in ~ mergi (sau ramai) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gand sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis
scalus, scalusi, s.m. si scaluse, scalusari, s.n. (reg.) 1. specie de lacusta; cosas, calut. 2. gandacel de culoarea aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe elitre. 3. (s.n.; inv.) calus (pentru oameni sau animale). 4. (s.n.) speteaza a jugului; cui care tine polita jugului de sulul grindeiului. 5. (s.n.) lemn in forma de triunghi asezat intre acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei. 6. (s.n.) parte a morii care se poate regla, pentru a macina mai mare sau mai marunt. 7. (s.n.) calus de vioara. 8. (s.n.) bucata de lemn pusa la capatul unei funii, pentru a putea fi apucata mai bine. 9. (s.n.) carlig (la coasa). 10. (s.n.) lat pentru prins pasari. 11. s.n. semn la urechile oilor (facut cu preduceaua, potricala). 12. (s.n.) trecatoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul; parleaz. 13. (s.m.) jocul „calusul”.
BRANZA f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vaca. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rau. A strica ~a (cu cineva) a rupe relatiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo intelegere cu cineva. ~ buna in burduf de caine se spune despre o persoana care poseda multe calitati, dar nu le foloseste in scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani in chestiuni de afaceri nu se tine cont de relatiile de rudenie sau de prietenie. Zgarie-~ om zgarcit. [G.-D. branzei] /Orig. nec.
MOALE1 moi adj. 1) Care isi modifica usor forma la apasare; care permite afundarea obiectului ce apasa. Paine ~. Pamant ~. 2) Care este putin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatra ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert putin, si-a pastrat galbenusul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care contine mult suc; zemos. 5) Care produce o senzatie placuta la pipait. Par ~. Piele ~. ◊ Apa ~ apa care contine putine saruri. Vin ~ vin placut la gust si fara tarie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simti bine; a avea neplaceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; catifelat. ◊ Consoana ~ consoana palatalizata. 7) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; care nu este tipator; palid. 8) (despre lumina) Care este placut vazului; care nu luceste. 9) (despre iarna) Care este fara friguri mari; blanda. 10) (despre mers, pasi etc.) Care aproape ca nu este simtit. ◊ A o lasa mai ~ a inceta de a mai pretinde ceva in mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e
ROSIOR, -OARA, rosiori, -oare, adj., subst. I. Adj. Diminutiv al lui rosu. ◊ Pere rosioare = soi de pere care se pastreaza bine toata iarna. Prune rosioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de vita de vie cu struguri mici de culoare rosiatica, putin raspandit in cultura. 2. Peste cu corpul turtit lateral si acoperit cu solzi mari, cu ochii si cu inotatoarele rosietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elita al cavaleriei in organizarea mai veche a armatei romane; (si la sg.) ostas din acest corp de cavalerie. [Pr.: -si-or] – Rosu + suf. -ior.
CICERO, Marcus Tullius (106-43 i. Hr.), om politic, orator, filozof si scriitor roman. In calitate de consul a demascat conjuratia lui Catilina impotriva Senatului (63 i. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care il atacase, sustinindu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorica si de stil („Despre inventiune”, „Despre orator”) au ridicat la un inalt nivel proza si elocinta latina. Filozof eclectic, a manifestat preferinta pentru doctrina Noii Academii, in teoria cunoasterii, si pentru stoicism, in morala („Despre supremul bine si supremul rau”, „Despre indatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contributii la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.
A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit in gara. ◊ ~ la spartul targului a sosi prea tarziu. ~ cu sufletul la gura (sau intr-un suflet) a veni in fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se intoarce, a reveni la locul de mai inainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre imbracaminte, incaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii ii vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pana la o inaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire
CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.
bine1 adv. 1) In mod favorabil; in mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la indemana. 2) Asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) In mod corect si frumos. A scrie ~. A canta ~. 4) In concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ◊ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) In cantitate indestulatoare; destul; indeajuns; suficient. A manca ~. ◊ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Imi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se intelege. /<lat. bene